Skip to content

Bună, sunt Diana

Ghid de Vitalitate, Claritate și Prezență

Munca mea este așezată pe un fundament simplu: reîntoarcerea Acasă. Cred cu tărie că, dincolo de măștile pe care le purtăm și de zgomotul constant al vieții, esența ta este deja întreagă. Eu sunt aici doar să te ajut să cureți calea către ea.

Ceea ce ofer este o abordare integrativă, care nu se oprește la suprafață. Împletesc conștientizarea corpului (Somatic), rescrierea programelor vechi (Subconștient) și obiceiuri zilnice care susțin viața (Lifestyle). Totul este gândit pentru a-ți reda puterea și a încuraja o schimbare care vine din interior, nu din presiune exterioară.

Călătoria mea: De la structură, la plenitudine

Viața m-a învățat, uneori prin lecții aspre de sănătate, că poți „ști” totul cu mintea, dar să rămâi blocată în corp. Un punct de cotitură major mi-a arătat că transformarea adevărată nu e un proces intelectual, ci unul trăit.

Mi-am reconstruit viața pe fundamente noi: hrană reală, aliniere interioară și o liniște care nu depinde de cât de agitată e lumea din jur. Această experiență este „busola” mea: ofer doar ceea ce am testat, ce este onest și ce funcționează cu adevărat atunci când mintea, corpul și sufletul trag la aceeași căruță.

Ce aduc în spațiul nostru comun

Nu cred în rețete magice sau metode „la minut”. Abordarea mea este așezată, profund umană și se bazează pe ani de studiu în:

  • Eliberare Somatică: Pentru că tensiunea se stochează în sistemul nervos, nu în idei.

  • Integrarea Subconștientului: Pentru a dezinstala programele vechi care te țin în alertă fără motiv.

  • Nutriție și Stil de Viață: Pentru a hrăni biologia care îți susține starea de bine.

  • Coaching și Hipnoterapie: Folosite flexibil, ca unelte de precizie pentru a realinia interiorul.

 

De ce facem asta împreună?

Știu cum e să fii un om conștient, să înțelegi unde e problema, dar să simți că „motorul” nu pornește. Acea ruptură între intelect și subconștient este locul unde intervin eu. Îți ofer unelte care permit realinierea — natural, sustenabil și fără forțare.

Holistic coaching with Diana Todorut - personalised, unbiased, and focused space to explore your unique needs.

Cum te pot susține

Misiunea mea principală este să te fac independentă. De aceea, pe acest site vei găsi în special programe digitale și experiențe de grup care îți pun propriile resurse în valoare. Sesiunile individuale (1:1) sunt rare și le ofer doar atunci când simt o aliniere deplină. Dacă simți că ai nevoie de o ghidare mai profundă, mă poți găsi pe WhatsApp pentru a vedea dacă rezonăm. Sunt aici să te ajut să: Instalezi claritatea în haosul de zi cu zi. Integrezi mintea cu subconștientul pentru o transformare reală. Cultivi o prezență vie și o viață care să îți vină „mănușă”.

Hypnotic Detox

Dacă ești curioasă cum funcționează metoda mea, începe cu Detox-ul Hipnotic sau explorează un Mind-Walk. Sunt unelte simple, create să îți ofere acea primă gură de aer proaspăt și permisiunea de a „fi”, nu doar de a „face”.

DOWNLOAD THE FREE AUDIO GUIDE HERE

Support individual

Deși mă concentrez în principal pe programele de grup și pe resursele digitale, ofer ocazional și sesiuni individuale (1:1) pentru cele care simt nevoia unei ghidări mai profunde. Acestea nu fac parte din oferta mea curentă și sunt disponibile doar la cerere, prin WhatsApp.

Formare și Credențiale

Îmbin rigoarea științifică cu intuiția șlefuită prin practică:

  • Associate Certified Coach (ACC) – International Coaching Federation (până în Iulie 2026). Am hotărât să nu mai prelungesc această acreditare, pentru că mă încorsetează în niște principii cu care e greu să lucrez integrativ. Dar codul de etică și deontologie profesională, interesele pacientului sau clientului le respect în continuare cu rigoare.

  • Certified Professional Coach – BeCoach Academy, München.

  • Diplome Avansate în Terapie Cognitiv-Comportamentală (CBT) – Centre of Excellence, Manchester.

  • Studii de Naturopatie (Heilpraktiker) – Germania.

  • Master în Ingineria Mediului – Universitatea Politehnica Timișoara (de aici vine rigoarea mea în rezolvarea structurată a problemelor).

Studii individuale și practică în:

  • Coaching bazat pe neuroplasticitate (CBT).

  • Experiențiere Somatică.

  • Hipnoterapie (Institutul Thermedius).

Această fuziune între experiența trăită, pregătirea formală și gândirea analitică dă greutate și profunzime fiecărui program pe care îl creez pentru tine.